Programul Prima Casa 2011 : anul incepe cu o veste buna pentru cei care nu au o casa dar isi fac planuri sa isi cumpere in sfarsit un camin al lor !
Conform declaratiei Dlui Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Programul Prima Casa va continua si in 2011, in conditiile in care a ramas un plafon de garantii de peste 300 milioane de Euro nefolosit.
Formula de functionare a acestui program imobiliar pare sa fie avantajoasa pentru toate partile implicate, avand in vedere ca numarul de olcuintel cumparate prin Programul Prima Casa pentru care nu s-au achitat ratele este infim, in raport cu cele aproximativ 33.000 de garantii acordate. Fondului National de Garantare a Creditelor a cerut Ministerului Finantelor plata garantiei a opt locuinte cumparate prin cele doua programe Prima Casa, dupa ce cumparatorii au ajuns in situatia de imposibilitate de plata a ratele catre banci.
Statisticile spun ca de la jumatatea anului 2009 pana in data de 23 decembrie 2010 au fost acordate prin Programul Prima Casa 33.160 garantii in valoare de 1,36 miliarde euro.
Media garantiilor acordate, la nivel national, se situeaza in jurul valorii de 41.200 euro. Din totalul garantiilor acordate, un procent de 50,8% i fost acordat pentru locuinte cu doua camere, in timp ce 25,41% sunt garantii le oferite pentru locuintele cu trei camere.
In 2010 a fost aprobata continuarea programului Prima Casa pentru locuintele achizitionate in baza antecontractelor de vanzare cumparare incheiate pana la data de 15 februarie 2010, in limita diferentei ramase neutilizate pana la sfarsitul anului 2009, respectiv 512,6 milioane euro. Din acest plafon, pana la data de 29 noiembrie 2010 au fost acordate inca 6.676 contracte, in valoare de 273,8 milioane euro.
Prin HG 119/2010 a fost alocat noul plafon pentru anul 2010 - programul Prima Casa 2, respectiv suma de 700 milioane euro, din care au fost acordate pana la data de 29 noiembrie 2010 un numar de 13.319 contracte, in valoare 538 milioane euro, reprezentand un consum al plafonului de aproximativ 77 % in noua luni de aplicare.
Din totalul contractelor emise prin Programul Prima Casa 2 (2010) au fost achizitionate 250 de imobile noi sau nefinalizate, respectiv care au avut autorizatii de constructie emise dupa data de 22 februarie 2010.
(sursa Bloom Biz)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu